Dragostea ne învaţă să ne rugăm pentru cei morţi
„Fraţilor, despre cei ce au adormit, nu voim să fiţi în neştiinţă, ca să nu vă întristaţi, ca ceilalţi, care nu au nădejde, pentru că, de credem că Iisus a murit şi a înviat, tot aşa (credem) că Dumnezeu, pe cei adormiţi întru Iisus, îi va aduce împreună cu El. Căci aceasta vă spunem, după cuvântul Domnului, că noi, cei vii, care vom fi rămas până la venirea Domnului, nu vom lua înainte celor adormiţi, pentru că Însuşi Domnul, întru poruncă, la glasul arhanghelului şi întru trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va pogorî din cer, şi cei morţi întru Hristos vor învia întâi, după aceea, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi, împreună cu ei, în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh, şi aşa pururea vom fi cu Domnul.“ (I Tesaloniceni 4, 13-17)
***
Un cuvânt de nădejde ne pune Biserica în această sâmbătă. A ne aduce aminte de cei adormiţi este un lucru firesc. A nu uita pe cei ce i-am cunoscut, pe cei care ne-au fost poate părinţi, chiar copii, rude sau prieteni este o datorie cât se poate de normală şi de firească. Şi această datorie este întărită de credinţa că sufletul este veşnic, cei ce au plecat din această lume nu au dispărut în neant sau în nefiinţă, ci au trecut pragul spre o altă lume, o lume care nu mai are sfârşit. Noi, când ne aducem aminte de ei, de fraţii noştri cei adormiţi, ne amintim de faptul că în viaţă nu am reuşit să le oferim toată dragostea noastră. Aceasta este marea durere atunci când ne despărţim, pe marginea mormântului, de cineva drag: că nu am reuşit să-i oferim toată iubirea noastră. Nu am reuşit pentru că dragostea este infinită, nelimitată, iar omul, pe pământ, este trecător. Dragostea este aceea care ne învaţă că trebuie să ne rugăm pentru cei morţi. Şi aceasta, nu pentru că ştim cu siguranţă că noi mai putem schimba ceva, ci pentru că Dumnezeu ne-a poruncit ca să iubim pe oameni fie că sunt în viaţă, fie că sunt trecuţi la cele veşnice.
Ciprian OLINICI, Radio Trinitas
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu