Serile Talpalari din 4 oct 2011 (întâlnirea integrală):
Din minunile Sfintei Parascheva, prezentate de protos. Valerian Radu de la Catedrala mitropolitană din Iaşi.
adcb
Din întrebările şi subiectele acestei seri:
Ce să facem când nu avem credinţă?
Când vor fi canonizaţi sfinţii închisorilor comuniste?
Ce să fac dacă am început o facultate iar inima îmi spune să merg la altă facultate acum?
Despre duhovnici, ucenici, cum îmi aleg duhovnicul potrivit pentru mine?
Cum ne spovedim?
Despre lupta gândurilor
Despre Rugăciunea lui Iisus, despre prezenţa lui Hristos în noi.
adcb
Cuvântul Maicii Siluana, despre minuni, sfinţi şi sfinţenie, rostit la întâlnirea din 4 octombrie:
Din cuvântul Maicii:
Cea mai mare minune e să crezi...
Când omul se întreabă ce sens are viaţa... este foarte aproape să trăiască minuni...
O altă minune este minunea rugăciunii...
Omul care se trezeşte, folosind darul lui Dumnezeu care e mintea poate ajunge la bucurie fără necazuri. Necazurile sunt darurile lui Dumnezeu pentru noi pentru că nu conştientizăm. Ne trezesc inima împietrită. Ni se întâmplă necaz ca să ne trezim.
Ce-i oferi tu lui Dumnezeu ca El să ţi se ofere ţie? Loc.
adcb
Moderator, ca de obicei, pr. Constantin Sturzu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu