vineri, 28 octombrie 2011

Tras de mânecă să fiu atentă la chemarea Domnului

Una dintre situaţiile cele mai neplăcute din punctul meu de vedere este aceea de a mă întrerupe la un moment dat dintr-o activitate. Momentele în care vine cineva şi-mi întrerupe "rutina": ceea ce aveam eu de făcut şi acum uite, trebuie să las pentru a rezolva o urgenţă. De multe, de foarte multe ori nici nu o fac. Decât dacă am eu o slăbiciune puternică la persoana respectivă. Atunci, pot lăsa orice activitate, pentru a-i urma.
Azi însă am întâlnit pe "cineva" care m-a învăţat un lucru la care nu m-am gândit până acum. Anume că întreruperea fortuită a unei activităţi (pe care o fac cu binecuvântare de altfel) poate fi o chemare de la Domnul.
Este vorba de proorocul Iona (mereu sunt uimită de câte primesc prin citirea Vechiului Testament). E o carte din Vechiul Testament scurtă, de numai 4 capitole şi mai scurte, care poate fi citită în câteva minute.
Până acum îmi atrăgea atenţia numai referitor la faptul că Domnul îşi poate schimba "gândul" dacă noi ne pocăim (pe scurt, cartea chiar asta povesteşte, cum proorocul a primit poruncă să le vestească ninivitenilor că vor pieri în 40 de zile dacă nu se pocăiesc, iar ei l-au crezut şi s-au pocăit şi Dumnezeu nu şi-a mai respectat cuvântul.) Mi-a plăcut şi pedagogia Domnului, cum l-a învăţat pe Iona că mai importanţi sunt oamenii decât respectarea proorociei (nu mai povestesc, cine a citit ştie, cine nu, să citească, e puţin)
Dar azi, mi-au atras atenţia primele cuvinte ale cărţii: 
Şi a fost cuvântul Domnului către Iona, fiul lui Amitai, zicând: "Scoală-te şi du-te în cetatea cea mare a Ninivei şi propovăduieşte acolo, căci fărădelegile lor au ajuns până în fata Mea!" Şi s-a sculat Iona să fugă la Tarsis, departe de Domnul.
Iona era şi el un om acolo, prooroc, slujea Domnului liniştit în viaţa lui. Şi deodată, uite că se trezeşte chemat la propovăduire într-o altă cetate decât a lui. Ce-i trebuia lui schimbarea asta?!? El îşi avea slujba de zi-cu-zi, de ce era nevoie să iasă din confortul acela, să-şi întrerupă rutina? (Iii, ce m-am mai regăsit în asta azi!)

Şi ce face Iona? Nici mai mult, nici mai puţin, decât să fugă de la faţa Domnului. 
Când ne aflăm în situaţii în care trebuie să renunţăm la ştiutul confortabil, mamă, ce ne mai pricepem la a fugi din faţa Domnului! Şi apoi, spunem că nu ştim care este voia Domnului cu noi. Păi cum să ştim, dacă tocmai când am primit chemarea spunem "Neee! Tocmai acum? Nu vezi ce lucru important făceam eu? Sau nu făceam nimic, dar acum era momentul meu de odihnă." 
Poate că nu toţi vom fi prooroci precum Iona, să salvăm o naţiune de la distrugere doar spunând câteva cuvinte. Dar de câte ori, un cuvânt, o vorbă bună pe care le-am putea spune într-o situaţie, o mână de ajutor ar putea totuşi să mângâie un suflet de om. (Şi de foarte multe ori, un suflet de om chiar din propria familie - soţ/soţie, copil care are nevoie de noi, dar suntem prea obosiţi, ocupaţi, stresaţi, ca să ne întrerupem activitatea)
Nu ştiu cum sunteţi voi, dar eu mi-am dat seama din nou, citind azi aceste câteva cuvinte, cât de des fug de chemarea de acum a Domnului, aşteptând să mă cheme altfel
Îmi dau seama din nou că întreruperile (binecuvântate) sunt o binecuvântare, chiar dacă incomode, pentru că fac parte din voia Lui cu mine. Slavă Ţie, Doamne, şi dă-mi, Te rog, ochi să văd şi inimă să răspund la fiecare dintre acele momente în care mă simt de ca şi cum mi-ar fi tras preşul de sub picioare şi-mi vine să fug de la faţa Ta!

4 comentarii: