duminică, 16 septembrie 2012

Crucea omului şi Crucea Domnului

Serile Talpalari din 11 septembrie 2012

Spicuiri din conferinţă


  • Dacă omenirea încă mai suferă e pentru că nu ne îndurăm să-I dăm păcatul. 
  • Păcatul e o boală şi în această condiţie de boală, nevoile firii funcţionează ca păcat şi orice facem, chiar şi faptele bune, sunt păcat. 
  •  Dacă respect legile firii voi fi judecat după legile firii. 
  • Atunci când păcătuim şi nu mai simţim, e pentru că ne-am îngroşat sufleteşte şi credem că nu ne doare. 
  • Harul face ca tu să fii preţios ca persoană, nu ca somatic, ca cineva care îmi prestează un serviciu, îmi împlineşte o nevoie. În păcat dispărem ca persoană. Celălalt devine obiect de satisfacţie. 
  • Primul aspect al crucii omului e răstignirea patimii, a acelei porniri de a ne apăra de moarte, de a supravieţui. Crucea e moarte şi înviere, durere şi bucurie în acelaşi timp. 
  • Ce putem face pentru un om care e afară? E să-l agăţăm prin ce "are" - bucurie sau durere. Problema nu e că ne doare, ci unde ne ducem cu durerea. Mântuitorul lucrează acolo unde suntem noi. El vine şi transformă acest acum în veşnicie. 
  • Ruşinea produce o mişcare a sufletului care se numeşte ascundere. 
  1. Dinamica ascunderii trece mai întâi prin negare - neg că am făcut un păcat;
  2. apoi, uitare - în timp, am uitat că am făcut păcatul;
  3. după aceea urmează acuzarea - încep să-i acuz pe ceilalţi de păcatul respectiv
  4. în cele din urmă, se ajunge la proiecţie - proiectez pe ceilalţi păcatul ascuns.
  • Perseverarea într-un acelaşi păcat, deşi mi-e ruşine, este pentru ca să-mi aduc aminte şi să lucrez la vindecarea acelei zone.
  • Când ajungem la ruşine suntem deja fiinţe spirituale. Ruşinea e legată de "a fi". Ea îmi spune că mă doare când văd că nu sunt cel care sunt chemat să fiu.
  • Ruşinea are la un capăt mândria, iar la celălalt capăt bucuria. Vindecarea se face exact în acel loc în care mi-a fost ruşine, în care am păcătuit.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu