marți, 30 octombrie 2012

La început de nouă zi...

Mă uit în ochii Domnului şi văd acolo veşnicia cea vie! Veşnicia nu va fi şi nu începe în altă parte, ci aici, acum, în această privire infinit de iubitoare şi de răbdătoare...
Ai putea să începi prin a te întinde pe covor, foarte, foarte detensionată şi a începe să te plimbi prin templul Duhului Sfânt care este trupul tău! Mergi cu grijă, în vârful picioarelor, cu delicateţe, pentru că e lucrare sfântă acolo! Află acolo un loc de odihnă şi stai... Să spunem că te odihneşti pe aripile vântului respiraţiei...
Să spunem că te odihneşti în apele celulelor şi priveşti printre gene cum plutesc dantelele de ADN pe acolo... sau poate te vei opri lângă izvorul vieţii, inima şi vei asculta glasul acela tainic al adâncului, care cheamă alt adânc.
Apoi, cântă-i ceva, fără cuvinte, Creatorului tău! Cântă-I aşa, cu tăcerea ta. Apoi, ascultă răspunsul Lui de tăcere tandră şi dumnezeiască! Apoi ridică-te, fă câteva exerciţii de gimnastică şi spune Bună ziua zilei şi fă ce poţi de parcă ar fi singurul lucru important! (MS)

Un comentariu: