CULINARE

De ceva vreme am trecut la o dietă mai sănătoasă. Adică am eliminat carnea, carbohidrații și zahărul. Practic, pornesc de la principiile dietei Montignac, doar că, firește, respect perioadele de post rânduite de Biserică și am scos și carnea, pe care îmi era foarte greu s-o duc în ultima vreme.
Slavă Domnului, și piața românească abundă în tot felul de produse care permit o alimentație variată dar și sănătoasă (pe cât se poate, în condițiile actuale de poluare etc.)
Îmi place mult să bucătăresc; sau poate mai mult să nu mă plictisească monotonia mâncărurilor. În trecut gândeam că, fiind creștin, e suficient postul pentru o alimentație echilibrată și pentru păstrarea unei greutăți corporale normale. Însă pactica m-a convins de contrariu. Eram în stare să mănânc doar covrigi și apă (pentru a nu ”pierde vremea” gătind sofisticat în post) și ajungeam să mă gândesc la perioadele de post ca fiind perioade de îngrășare, pentru că așa se întâmpla. Și mai credeam că e foarte greu să ții și post și dietă în același timp. Din nou, practica mă convinge de contrariu.
Deși eu am pornit de la dieta Montignac, cred că regimul cel mai bun e cel pe care-l tolerezi cel mai bine, mâncând alimente pe care le simți că-ți fac bine și eliminând altele, chiar dacă ele nu ar fi contrare acelui regim, pentru că organismul le suportă mai greu. Așa încât aș zice că mai degrabă merg pe o dietă personalizată.

Iată aici rețetele pe care le-am preparat și sunt delicioase.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Despre dragostea cea curată, în Dumnezeu

Cum să ne privim aproapele. Despre dragostea cea curată, în Dumnezeu. Ce uşurime, ce stare de bine, ce fericită curăţie este atunci când omu...